Aeronava strategică Northrop Grumman RQ-4 Global Hawk are rolul de a monitoriza cerul Ucrainei, care este la u npas de a fi invadată de militarii ruși. Imagini cu drona Forțelor Aeriene ale SUA, care survolează spațiul aerian ucrainean, conform Flightradar, sunt virale în rețelele sociale.
Global Hawk este una dintre aeronavele fără pilot din categoria celor din ultima generație. Autonomia de peste 36 de ore de zbor îl duce în fruntea inovațiilor tehnologice americane, potrivit Digi 24.
Aparatul de zbor, care valorează de peste 130 de milioane de dolari, pleacă zilnic din Malta și survolează spațiul aerian ucrainean, având rolul de a supraveghea până la 100.000 de kilometri pătrați.
Și jurnaliștii militari din Ucraina au observat prezența aeronavei militare. Aceștia vorbesc despre primele survolări făcute încă din ziua de 12 februarie 2022, arătând traseul exact al aparatului de zbor, potrivit sursei citate. Din datele publicate de jurnaliștii militari, acesta va rămâne în pe cerul ucrainean și în timpul amplelor manevre efectuate de Rusia în Marea Neagră.
Aeronava de ultimă generație are rolul de a monitoriza activitatea militară de la frontierele ucrainene, iar misiunea acesteia a debutat la începutul lui ianuarie 2022, odată cu începerea exercițiilor de amploare ale Federației Ruse la granița de est a Ucrainei.
De asemenea, aceasta a vegheat și frontiera de nord ucraineană, în timpul exercițiilor ruso-bieloruse, care au angrenat prezența a cel puțin 30.000 de soldați. Și de exercițiile din Crimeea tot ea s-a ocupat.
Imaginile surprinse pe Flightradar arată traseul aeronavei americane:
Acesta poate fi reperat foarte ușor pe cerul lăsat gol de marile companii aeriene europene, care refuză să mai opereze zboruri în spațiul aerian ucrainean, care le-au interzis avioanelor sale să mai zboare către Kiev, de teama unor tragedii similare cu cea din 2014.
Atunci, 298 de pasageri ai zborului Malaysia Airlines MH17 au fost uciși de o rachetă lansată din zonele controlate astăzi de separatiștii pro-ruși din Donbas.
De altfel, autoritățile din Ucraina sfătuiește companiile aeriene să evite să zboare deasupra Mării Negre din cauza exercițiilor militare navale ale Rusiei.